părinți
-

Mama Corei a avut un singur șirag de mărgele. Cel puțin așa își amintește fiica ei, că în copilărie o văzuse purtând un singur model. Poate tocmai de asta își aduce atât de bine aminte cum arătau acele mărgele. Puțin spus mărgele, se gândește astăzi. Ca niște pietricele de râu Obiectele aveau forme neregulate, ca…
-

E din nou în dormitorul părinților ei. Camera e goală, totuși îl poate vedea cu ochii minții pe tatăl ei cu capul și ceafa acoperite cu un prosop, aplecat deasupra unui lighean cu apă fierbinte. Face inhalații. Suferă de sinuzită. Tot de sinuzită suferă și ea azi, nu știe dacă a moștenit-o de la tatăl…
-

Prima acasă însemna leagănul agățat între doi pruni. Inele făcute din sârme colorate. Pisici alungate de mama cu coada măturii. Să spună mereu mulțumesc și sărut-mâna pentru masă. A doua acasă era ca un bufet plin cu borcănașe unde se ascundeau arome ce-i făceau inima cât un șoricel. Mâncare de prune afumate. Pește cu usturoi.…
-

Proză publicată în revista Cod de poveste în 2 ianuarie 2023 (Sfintele moaște). Sfintele moaște În ziua când ai împlinit treizeci și cinci de ani, ți-a crescut penisul. Lung și subțire, ca primul tău stilou din clasa întâi. Sursa petelor de cerneală de pe caiete și palme. Era o dorință mai veche a mamei tale.…
-

Vă invit să citiți un text scurt, despre cum au înnebunit cârnații 😁😍💬 Această proză a fost scrisă în timpul unui eveniment special, și anume Atelierul de scriere creativă în cheia celor cinci simţuri, de la Fundația Calea Victoriei (sub îndrumarea lectorului Andra Samson). Înțelegi că de vină e farfuria. De fapt, eu nu mănânc…
-

Proză publicată în revista P(RO)EZIA nr. 15, din 1 aprilie 2022. Să te văd mireasă Ai învățat să-ți ascunzi dorul după rândurile scrise despre el. E dureros, dar funcționează. Îți dai seama după ce ai scris – din nou – că ți-a crescut glicemia. Emoții ieșind la suprafață prin celule. Cinci grame de dor de…
-

Proză publicată în secțiunea Noua Literatură a revistei FICȚIUNEA Opt motive, în Nr. 108 / 20 (serie nouă) din 21 martie 2022 (Nici măcar un salvamar). La terapia cu Ileana nu puteam să aleg niciodată scenariul după care urma să se desfășoare ședința. De obicei, o așteptam pe ea să-l aleagă, exact cum acasă apăsam…
-

Își va aminti ziua când l-a auzit pe tatăl ei de dincolo de ușă. Un Au tărăgănat. Nu crezuse, până atunci, că tații simt durere, că au nevoie de calmante, de bandaje, că rănile lor sângerează. În ochii ei de adult-încă-fetiță, tații erau feriți de boli, de suferință, de orice boală. Tații au cel mult…
-

Uram din tot sufletul căciula mare și albă cu moț, legată cât mai strâns sub bărbie. O purtasem la petrecerea prin care verișoarei mele i se rupea turta. Căciula aia îmi făcea capul să arate ca o ciupercă deasupra căreia se odihnea o ciupercă mai mică. Și o simțeam grea, apăsătoare, abia susținută de gâtul…
