Filmele (mai ales cele care au măcar un premiu Oscar) fac parte din viața mea. Iar acest lucru nu este un secret pentru cei care mă cunosc. Fie că sunt bune sau proaste, premiate sau nu, europene ori hollywoodiene, apreciate sau nu de critici…
Nici nu știam ce înseamnă industria cinematografică și iată că, la 3-4 ani, îmi petreceam timpul într-o cabină de proiecție. Acolo vedeam cum lua naștere magia. Cum era transpusă apoi pe marele ecran din micul cinematograf din satul meu natal.
Bilanț al vieții amoroase, însoțit de câte un premiu
Așa că nu e de mirare că – 20 și ceva de ani mai târziu – am ajuns să fac un bilanț al vieții amoroase gândindu-mă la relații în termeni cinematografici. Compar bărbații și băieții cu intrigi din diverse lungmetraje care m-au impresionat la un moment dat.
Nu sunt critic de film și nici nu am studiat acest domeniu. Însă ca un simplu privitor care merge la cinematograf măcar o dată pe săptămână, spun cu mâna pe inimă că anumite pelicule mi s-au potrivit mănușă în viața personală.
Și recunosc că, dacă le-aș putea da un premiu Oscar protagoniștilor mei, le-aș oferi statueta fără să stau pe gânduri. Asta chiar dacă unii m-au făcut să sufăr, să plâng, să râd, să învăț ceva sau să rămân indiferentă.
Trofeu pentru cel mai bun actor în rol principal
O relație lungă și încheiată în termeni plăcuți s-a transformat în “7 ani în Tibet”. Tibetul reprezenta relația cu C. și cartierul bucureștean în care îmi petrecusem o mare parte din acest interval. Și C. merită un premiu.
Întotdeauna mi-am repetat că, după 7 ani în Tibet, nu ai cum să ieși întreagă (la cap, la suflet, la minte… iar lista poate continua). Însă, la fel ca în filmul cu Brad Pitt, anii în Tibet reprezintă o călătorie în sine, o transformare, o evoluție a protagonistei.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cel mai bun actor în rol principal”.
Am avut parte apoi de o scurtă poveste, între lunile octombrie și noiembrie. În teorie – a se citi în film – lucrurile erau mult mai romantice. Însă pot să zic că măcar un “Sweet November” merita R., chiar dacă povestea nu e una de dragoste, precum cea prezentată în peliculă.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cel mai bun actor în rol secundar”.
Continuând în același registru, aș mai menționa filmul “One day”, cu D. în rolul principal. Filmul ăsta chiar își merită titlul în scenariile mele, pentru că la atât se rezumă povestea, la o singură zi. Însă în acea zi am învățat mai multe despre universul datingului.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune”.
Și un trofeu pentru „inorog”
Să nu uit de “Liceenii”, unicul și inegalabilul G., cu care n-a fost să fie. Însă și el merită un premiu. Dar sunt sigură că fiecare femeie are genul acesta de “inorog” după care a alergat în adolescență. Unele femei poate că l-au prins, iar altele poate nu și-au dorit niciodată să îl prindă cu adevărat. În orice caz, anii de liceu au reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea mea.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cel mai bun scenariu adaptat”. Este evident că nu a fost un scenariu original.
“Dispari în 60 de secunde”, un fel de etapă de tranziție de la cei “7 ani în Tibet” reprezintă piatra de temelie a Oscarurilor mele alături de L. Cu siguranță aș avea câteva motive întemeiate pentru a-i oferi un Oscar protagonistului meu. Pe cât de repede a intrat în viața mea, pe atât de repede a dispărut. Iar titlul “Dispari în 60 de secunde” chiar se potrivește în acest caz.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cel mai bun regizor”.
“Gamer – Jocul supraviețuirii” ar merita și el, cu siguranță, un mic Oscar, măcar pentru scenariu mai spre deloc original. De ce spun asta? Pentru că fiecare femeie întâlnește – mai devreme sau mai târziu – un “jucător” care cunoaște perfect acest joc al supraviețuirii. În cazul meu, V. Depinde doar de eroină dacă lasă jocul să meargă – și să se amăgească în continuare – sau alege o altă cale pe care va merge singura.
Îi ofer premiul Oscar la categoria “Cea mai bună regie artistică”, tocmai pentru faptul că omul a fost, într-un fel sau altul, un artist.
Premiu pentru cel mai bun film al lui 2015
De curând pot să zic că am început “filmările” la o nouă peliculă, ceva de genul “Alice în Wonderland, în versiunea lui Tim Burton. Nu știu ce mă așteaptă și nu pot să îmi dau seama de pe acum dacă “criticii” îl vor vota la categoria “Cel mai bun film al anului 2015”, dar cu siguranță merită o șansă în cursa pentru Oscarurile mele.
Acum te întreb pe tine, dragă cititoare, dacă ai putea să compari o perioadă din viața ta (nu neapărat viața amoroasă) cu un film, ce peliculă te-ar defini cel mai bine?
Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.
Leave a Reply