Acesta nu este primul meu blog. Cei care mă cunosc știu deja că am mai cochetat cu acest stil de scriitură și pe alte site-uri. Aș zice și pe alte meleaguri – din categoria lifestyle feminin. De exemplu, site-ul www.feminis.ro și blogul zaina.ro.
Pe http://www.feminis.ro, un site drag mie, am scris câțiva ani în secțiunea dedicată blogurilor. Iar postările mele au curs destul de des, zic eu (sub umbrela „Criticând oameni din 1987”).
Am scris în toți acești ani pe teme diverse
Am scris pe teme diverse, mai ales despre relații, despre cum mă sabotam singură. Ori despre cum eram un Grinch care nu (mai) credea în iubire.
Am avut chiar o postare în care descriam ce mită i-aș fi oferit lui Moș Crăciun. Alte dăți am scris despre frică, tatuaje, seriale preferate („Doctor Who”).
Am avut postări despre eroi. Și despre lecții pe care le-am învățat până la 27 de ani. Am abordat subiecte precum păpușa Ken și faptul că iubesc ca o vacă.
Pe blogul zaina.ro am scris o singură dată. De ce? Pentru că era un moment delicat al vieții mele, când îmi era teribil de dor de tata.
Și în acea postare făceam o trecere în revistă a unor lucruri dragi pe care le-am învățat de la tata. Lucruri pe care astăzi le prețuiesc mai mult ca oricând:
Pe mine, tata m-a învăţat lucruri care multora li s-ar părea mărunte. Însă azi, când el nu mai este printre noi, le preţuiesc mai mult ca oricând.
El m-a învățat să cos un nasture. Și să fac cea mai suculentă salată de roşii cu ceapă. Să apreciez munca pe care o fac.
Tot el m-a învățat să beau vin roşu de ţară şi să mănânc cu poftă şi să mă bucur de tot ce mi se pune în farfurie.
Am învățat cu pași timizi să gătesc
Ba chiar datorită lui am învăţat, cu paşi mici şi timizi, să gătesc. Chiar dacă tata nu a mai apucat vreodată să mănânce din preparatele mele (pentru că am luat acest start prea târziu).
Însă el a fost factorul care m-a îndemnat, cu o mână invizibilă, să îmi înving teama de aragaz şi de polonic.
Însă pentru mine crème de la crème este în prezent povestirea cu care m-am înscris la un concurs al Revistei de Povestiri și cu care am și câștigat.
Mi-am pus sufletul pe tavă, oamenii aceștia mi-au citit scurta povestire și au publicat-o pe site-ul lor, aici:
Intitulată deloc întâmplător „Fața nevăzută a femeii din Naipu”, descriu în poveste o întâmplare legată de modul în care s-au cunoscut tatăl și iubitul meu.
Acum mi-am făcut curaj să o iau de la zero cu blogul. Am la dispoziție un spațiu nou-nouț și curat ca o coală A4 abia scoasă din topul de hârtie.
Este un spațiu în care aștept cu nerăbdare să mă desfășor în scris și să mă prezint așa cum doar eu știu celor care mă citesc. Sper să mă lovească inspirația cât mai des.
Sursa imaginii: Nick Morrison pe Unsplash
Leave a Reply