Borcanul cu povești

Lapte de vacă. O proză publicată pe www.litero-mania.com, platformă literară independentă, în numărul 198 din aprilie 2021.

— Să nu-l dai la pisici, n-auzi?

Știam eu mai bine decât mamaie ce să fac cu laptele cald de vacă pe care l-a turnat într-o sticlă de plastic de apă minerală. Și cred că și ea știa, că doar nu vorbea serios. Doar zicea și ea așa. Cică mă amenința.

Dar tot îmi dădea până la urmă o sticlă cu lapte proaspăt o dată la două sau trei zile, iar eu îi promiteam că nu îl dau la pisici.

Păi ce puteam eu să fac acum, dacă eram mamă de pisoi? Trebuia să am grijă de ei. Erau cinci pisoiași rămași fără pisica-mamă. I-a fătat la noi în pătul și a dispărut de aproape o săptămână.

Bieții de ei au mieunat și au plâns de foame, dar pisica nu s-a mai întors. Mama mea, care nu suportă pisicile deloc, era sigură că bietele animale o să moară în scurt timp de foame acolo, în pătul. Că vor muri printre boabele de grâu și de orz.

Dar știam eu că pisicile au nouă vieți și nu se putea să moară așa. Norocul pisoilor am fost eu. Eram în vacanța de vară și nu aveam teme de făcut, nu aveam de ce să mă mai gândesc la școală.

I-am hrănit cu lapte, cu ajutorul unei seringi

Ideea de a-i hrăni cu lapte, cu o seringă curată din plastic pe care mi-a dat-o mama din cutia ei cu medicamente de pe șifonier, mi-a venit într-una din zile. Nu mai știu cum. Ce bine că mamaie de pe deal avea vacă blândă, cu uger din ăla mare care zici că plesnește! Că altfel nu știam cu ce i-aș fi hrănit.

Pisoii erau atât de mici, că nici nu le dăduseră ochii. Așa se nasc ei, orbi, mi-a zis mamaia cu care stau în casă. Și mieunau de ți se rupea sufletul de mila lor, cât era ziua de lungă.

Și chiar era lungă, pentru că era vară și mi-a zis mama că soarele apune mai târziu și să am grijă să le dau de mâncare de seară, ca să se culce și ei, mititeii.

Încălzeam puțin lapte pe aragaz

Așa că am început să le dau lapte cu seringa, direct pe gură. Îi țineam în mâna stângă, cu burta spre mine, și le băgam vârful seringii printre dinți. Și dacă era lapte de la frigider, îl încălzea mama mai întâi, pe aragaz.

Și eu știam să aprind ochiul de la aragaz, că doar eram mare, trecusem într-a șasea. Mai rău era când mama mă chema de la joacă, ca să vin să hrănesc pisoiașii, că ea nici nu voia să-i vadă, atâta era de scârbită. Și uite-așa vedeam cum li se umflă burticile și cum se retrag ei la culcare, în pătul, după fiecare masă.

Când se săturau, întorceau capul într-o parte așa și nu mai voiau să înghită nicio picătură de lapte. Bine, se întâmpla să mai dau cu seringa și pe de-alături, să le intre un pic de lapte în nările mici cât gămălia acului lui mamaie.

De ce tremură pisoii când sunt mici?

După un timp, ochii s-au deschis, chiar dacă erau încă bebeluși, pentru că tremurau din tot corpul când mergeau și le tremura și coada. Nu am înțeles de ce tremură pisoii când sunt mici, m-am gândit că poate de foame sau de frig.

După aia au început să meargă din ce în ce mai bine, să mișune prin pătul, dar eu aveam totuși grijă să le dau lapte de trei ori pe zi. Pe urmă, când au devenit și mai mărișori, m-am chinuit mult de tot să-i învăț să mănânce singuri. Mama mi-a dat o farfurie veche, puțin adâncă, albă și ciobită. În ea le-am turnat un pic de lapte cald. Le-am pus și câteva bucățele de miez de pâine, ca să se înmoaie.

Doamne, ce prostuți erau! Nu știau să mănânce direct din farfurie, că prea erau obișnuiți cu vârful de seringă. Băgau botul cu totul în lapte și le intra iar lapte pe nări. Eu mă uitam la mustățile lor și la căpșoarele stropite.

Mi-am luat rolul de mămică de pisici în serios

Mi-am luat în serios rolul de mămică. Iar în acea vacanță de vară i-am ajutat pe pisoii orfani să crească mari și să se „întărească”. Chiar dacă nu le-am dat urzici fierte, amestecate bine cu mălai, așa cum am văzut eu la mamaie. Cu amestecul ăsta hrănea rățuștele leșești.

Azi e ultima zi în care le mai dau de mâncare pisoilor mei. Nu doar lapte, ci și alte lucruri: miez de pâine amestecat cu ciorbă rămasă de la masa de prânz. Ori sos de la friptura făcută de mama la cuptor…

De mâine o să îi dăm altor oameni care nu au pisici și o să mănânce din alte farfurii. Sper doar să nu fie ciobite.

Mama zice că o să le fie mai bine la alți oameni. Ea zice că nu putem să îi oprim noi pe toți. Dintre oamenii ăștia, unii sunt rudă cu noi. Lui tanti Domnica o să îi dăm doi pisoi și o să aibă ea grijă de ei mai departe.

Mie o să îmi fie dor de pisoiași. Chiar am plâns puțin fără să mă vadă mama, după ce mi-au spus că au găsit cui să-i dea pe toți. Eu am crezut că îi dăm doar pe ăia doi lui tanti Domnica.

Nu știu dacă pisoilor le va fi dor de mine. Mă întreb dacă o să își mai amintească cum i-am hrănit cu seringa cu lapte.

Eu am făcut ce am putut. Chiar am plecat de multe ori mai devreme de la joacă și am lăsat-o baltă pe verișoara mea, Loredana, ca să vin acasă la pisoi. O înnebuneau pe mama de cap.

Așa mi-am petrecut eu vacanța de vară de dinainte de clasa a șasea.

Foto de Blerta Agolli: https://www.pexels.com/photo/milk-cat-food-27567728/