Borcanul cu povești

… M-aș mărita cu Johnny Depp! 

Astăzi mi-am propus să împac și capra (cei de la Protecția Animalelor pot sta liniștiți, deoarece nu voi omorî capra vecinului), și varza (pe care nu am de gând să o culeg dacă NU este modificată genetic – glumesc, desigur).  

Adică mi-am pus în minte trei lucruri:

1) să scriu un scenariu de Oscar – pentru că tot îmi plac filmele de la Hollywood și nu numai,

2) să abordez pe alocuri – cât să nu deranjeze – subiectul Johnny Depp “mon amour”

și 3) să presar pe ici pe colo câteva replici (zic eu) spumoase despre relațiile dintre oamenii buni cu suflet bun și care au sau nu au curaj să spună ce au pe suflet. 

Bad publicity

Mărturiseam în urmă cu fix 7 luni cum iubesc eu și mă comparam cu o vacă. Prietenele și cunoștințele mele de sex feminin s-au amuzat, au râs copios, ba chiar au comentat la postarea mea. Și da, mi-am făcut singură bad publicity acum 7 luni, comparandu-mă cu o vacă.

În definitiv, să nu uitam că motto-ul blogului meu este “Criticând oameni din 1987”. Iar prin “oameni” se înțelege că mă critic inclusiv pe mine. Nu îmi place să mă exclud de la nimic. Dar să revenim la ghiveciul meu de astăzi, intitulat “Dacă vacile ar scrie scenarii, m-aș mărita cu Johnny Depp”.

Mi-am dat seama recent că în mintea mea, sinapsele și neuronii lucrează mai ceva ca scenariștii de la Hollywood într-o zi de non-grevă.

Îi întrec pe marii scenariști precum Tim Burton, Pedro Almodovar, Lars von Trier și Jim Jarmusch în cele mai productive zile din carierele lor. Recunosc, am exagerat un pic cu comparația. Dar ați prins ideea…

Îmi fac planuri, speranțe și idei. (Și nu oricum, ci în legătură cu un El pe care îl plac mai mult decât credeam că ar fi posibil într-un interval de timp. Notăm acest interval cu T zero. Iar viteza o notăm cu v mic, la o accelerație gravitațională normală notată cu g mic. Toate într-un spațiu determinat și notat cu s mic, că la Fizică, dacă vă amintiți.

Oare unele vaci știu să ridice ziduri sau să le dărâme?

Acum, cunoscând datele problemei, scenariul și ipotezele sale se scriu ușor că bună ziua. Încep să capăt încredere în oameni (a se citi bărbați), după ce inițial am ridicat niște ziduri, am dărâmat alte ziduri, și iar le-am ridicat – la fel ca o albinuță harnică dintr-un stup corporatist bucureștean din secolul 21.

La un moment dat, ajung să cred sau să mă conving că am găsit ce căutam, că El, personajul principal din scenariul meu de Oscar, este Mister Super-Duper.

Însă îmi dau seama rapid (sau mai târziu, după caz, în funcție de viteza cu care nu îmi răspunde la telefon, de presiunea atmosferică din norii ce planează deasupra capului meu și de densitatea apei din râul de lacrimi pe care le-am vărsat în camera mea) că mă înșel amarnic.

Mai trist este că nu știu dacă este un scenariu de film horror sau este o dramă de Oscar. Nu pot fi sigură că este o comedie romantică ori un desen animat. Sau pur și simplu un documentar de pe Animal Planet, care spune povestea unei văcuțe care pleacă de acasă și se maturizează. Ea suferă un pic și învață lucruri despre bărbați în episodul cu numărul 90210. Episod difuzat în prime time, în direct și în reluare.

În scenariul scris de ele, replicile sunt complicat de scris

Scenariul continuă, după caz, cum am mai spus. Ajung să mă dau cu capul de pereții imaginari și cu cerneala rămasă pe ei, scriu a 100-a replică dintr-un scenariu care începe practic să se scrie singur… Vedeți ce ușor este să scrii scenarii? Și o iau iarăși de la capăt.

Apare un alt Mister Super-Duper, mașinăria de scris scenarii își învârte rotițele. Iar Hollywoodul meu începe să producă scenarii de dimineața până seara – inclusiv în somn. Inclusiv în tramvai, în autobuz, la birou, la masă etc. Mașinăria produce și tot produce până îmi toacă toți nervii și până îmi vine să pun mâna pe pix și pe hârtie.

În mintea mea se scriu și se rescriu zilnic milioane de cuvinte, milioane de dialoguri, sute și mii de ipoteze pe principiul “what if…”

Numai că ele nu ajung niciodată pe hârtie. Și mai dificil este că nu ajung niciodată realitate pentru că nu prind curajul de a da frâu liber vorbelor. „De ce să îi spun lui X lucrul Y? Oare de ce să îmi dau cu stângul în dreptul? Ar trebui să cedez eu prima? De ce să sun eu prima?” Și tot așa. Scriind scenarii în mintea lor, unele vaci complică lucrurile.

Pot unele femei să pună piciorul în prag?

Ba chiar mi s-a spus recent că fac scenarii în mintea mea, după ce am încercat într-o anumită situație să pun piciorul în prag.

Mă rog, prin “pus piciorul în prag” se înțelege că am fost sinceră cu un om și i-am spus ce cred și ce aș vrea de la el.

Ideea este că, dacă m-aș apuca într-adevăr să scriu scenarii (pe ideea de mai sus, că iubesc ca o vacă sau ca niște vaci) la adevăratul meu potențial, poate așa aș obține și eu ce îmi doresc. Desigur, dacă aceste scenarii ar prinde viață cu adevărat.

Poate că astăzi aș fi măritată cu faimosul și talentatul domn Johnny Depp. Din nou exagerez, dar eu nu mă pot abține (dacă știți reclama la biscuiți, veți înțelege.)

Dar iată că exact asta fac acum. Mintea mea scrie un scenariu, o ia deja pe arătură și se îndreaptă către actorul meu preferat. El îmi bântuie orele și zilele și colegele de birou. Nu, nu aș vrea ca vacile (adevăratele vaci de pe ogoarele patriei) să ajungă să scrie scenarii. Și nu aș vrea să mă mărit cu Johnny Depp.

Unele vaci ar trebui să nu mai scrie scenarii

Dar măcar pentru o zi, pentru 24 de ore, aș vrea să învăț SĂ NU mai scriu scenarii în care ajung să cred și care se dovedesc apoi că dăunează grav sănătății și vieții mele amoroase (existente sau inexistente).

Acum încercați să fiți sincere/sincere… Când ați „scris” ultima dată un scenariu? Nu în calitate de vaci, ci de femei îndrăgostite.

Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.