Oamenii fac des o promisiune. Sau mai multe promisiuni. Pe unele dintre ele – poate chiar majoritatea – le încalcă din diverse motive. Dar asta este altă discuţie, nu scriu astăzi despre motive, ci despre înţelesuri.
Te-ai gândit că poate folosim un cuvânt greşit, care ne induce în eroare, atunci când spunem – siguri pe noi – că “facem (sau respectăm) o promisiune”? Poate ar trebui să folosim cuvântul omisiune”. De ce? Păi hai să analizăm puţin ce înseamnă fiecare noţiune, “omisiune” versus “promisiune”, potrivit DEX.
Ce înseamnă o promisiune?
PROMISIUNE, promisiuni – Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduiaiă.
OMISIUNE, omisiuni – Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere.
Pentru a înţelege unde vreau să ajung cu ideea de a-ţi respecta “omisiunea”, hai să facem un exerciţiu de imaginaţie.
Să presupunem că în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, Academia Română ar accepta formularea “a ţine sau a respecta omisiunea” ca fiind corectă.
Atunci oamenii ar putea să afirme ceva de genul “Eu mi-am ţinut omisiunea când ţi-am spus că ieşim să mâncăm o îngheţată în parc”. Ideea este că, folosind “omisiune”, se înţelege că faci o “promisiune” pe care nu ai de gând să o respecţi. Iar interlocutorul tău ştie asta.
Aşa că şi el se aşteaptă să nu o respecţi, ştie că vei trece cu vederea, vei neglija îngheţata şi ieşirea în parc. Iar greşeala este pe jumătate iertată, nu? Doar ţi-ai asumat “omisiunea”.
E simplu sau nu să facem o promisiune?
Nu ne-ar fi mai simplu să facem promisiuni pe care să le etichetăm din start cu un element, pentru a se subînţelege că nu avem de gând să le respectăm?
De exemplu, în faţa ofiţerului de la Starea Civilă, o femeie i-ar face o “omisiune” bărbatului pe care se presupune că îl iubeşte la momentul respectiv, dar ştie că nu o poate eticheta drept “promisiune”, nu îi poate făgădui complet că îl va iubi pentru totdeauna.
Nu îi promiţi partenerului la Starea Civilă că vei fi toată viaţa alături de el, ci îi spui, printr-o “omisiune”, că la un moment dat în viitor vei avea o scăpare. Că se va ivi o “neglijare”.
Şi uite aşa, ambii parteneri ştiu din start că un happy-end ca în comediile romantice cu Gerard Butler nu este posibil.
Este ca şi când partenerii, tot în faţa ofiţerului de la Starea Civilă, şi-ar recunoaşte, din timp, greşelile viitoare:
“Dragul meu/draga mea, îţi spun de pe acum că voi omite lucruri legate de tine, voi trece cu vederea lucruri importante pentru tine, voi bifa tot ce înseamnă neglijare, voi avea scăpări, lacune şi omisiuni etc., etc. până când divorţul ne va despărţi.”
O soluție extremă
Este un exemplu care îmi aminteşte de filmul “Minority Report” (cu Tom Cruise în rolul principal). În această peliculă, oamenii erau arestaţi cu mult timp înainte de a săvârşi infracţiunile. Treaba o făcea un fel de poliţie a viitorului.
Pare o soluţie extremă. Dar nu este mai simplu să o avertizezi pe persoana dragă că este posibil să nu-ţi respecţi promisiunea? Ei bine, pentru asta există “omisiunea”. ☺
Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.
Leave a Reply