Proză publicată pe www.litero-mania.com, platformă literară independentă, în numărul 178 din octombrie 2020.
Știi ce ai de făcut. Te-ai gândit de nenumărate ori la asta. Planul tău este perfect. Urci în 226, la Piața Rahova. Cobori la Piața Romană. O iei pe strada cu nume de pictor, de lângă Cărturești.
Ai trăit și retrăit de atâtea ori momentul ăsta. Îl vezi ieșind din librărie. E fără ea. Își pune ochelarii de soare Ray-Ban. Doar tu știi cât ține la perechea aia! Te apropii la câțiva metri și îți dai seama că nu e el.
Rătăcești pe străduțele de pe lângă Parcul Grădina Icoanei. Ai fost cu el și cu cel mai bun prieten al lui de câteva ori în parcul ăsta, ca să fumeze iarbă și să se dea în leagăne, ca niște copii.
Au fost și unele zile senine
Zile senine, care nu prevesteau nimic din ce urma să se întâmple. Ajungi pe Dionisie Lupu. Nu mai știi exact cum ai ajuns aici și de câte ore mergi pe jos. Tălpile sandalelor au ales tocmai ziua asta să se subțieze. Simți fiecare pietricică.
Recunoști blocul. Chiar și intrarea o recunoști, chiar dacă ai fost acolo o singură dată. Recunoști gangul și cutiile gri de scrisori. Atingi cu celulele olfactive mirosul de mucegai și de clădire veche cu aer stătut. Înaintezi fără să te grăbești până la ușa lui.
Bați la ușă. Nu, scoate asta! Suni la ușă. Ești pe Dionisie Lupu. Îi auzi vocea și râsul de dincolo de vizorul ruginit. Nu, nu suni! Te gândești cum să-ți faci intrarea în scenă. Ești eroina din filmul ăsta.
Știi ce ai de făcut ca să intri în apartamentul în care el stă cu chirie. E suficient să întinzi mâna dreaptă, cu degetele răsfirate. Ușa se dă rapid de perete.
Îi recunoști alunița de pe obraz
Te simți ca în X-Men. Tu ești Storm. Stârnești o furtună în apartamentul din Dionisie Lupu, de la parterul blocului. El e în pat. Cu ea. Îi recunoști fața din poza cu filtru galben de la profilul de Facebook și alunița de pe obraz.
Te gândești că asta l-a atras la ea, alunița de Marilyn Monroe pe care tu nu ai putut să o crești în șapte ani și jumătate.
Cu același gest al mâinii, dai la o parte cearșaful dintr-o pală puternică de vânt. Recunoști modelul lenjeriei. Ați dormit împreună în aceleași așternuturi pe care el le împarte acum cu ea.
Lenjerie de pat de la mama. Pânza subțire se umflă. Sunt dezgoliți. Se uită la tine cu groază. Ești dezgustată. Faci același gest al mâinii.
Nu atingi nimic din camera în care s-a reunit în sfârșit triunghiul. Corpul ei cu aluniță se ridică în aer, levitează cinci secunde. Capul izbește peretele.
Tablourile de pe Dionisie Lupu au fost ale voastre
Agățate de-o parte și de alta a cutiei ei craniene sunt două tablouri de 30 pe 30 de centimetri. Știi dimensiunile. Au fost ale voastre. Nu ai cum să nu le recunoști. Batman și Castelul Reginei Maria din Balcic.
Tu le-ai comandat. Printre șuvițele ei negre observi ceva vâscos. Sânge. Nu, e amestec de vopsea și ulei de la tablouri. Tablourile ei. Era artistă. Pictoriță. Furtuna stârnită de tine își atinge scopul. Vopseaua și sângele se întrepătrund. Nu regreți nimic.
Te gândești la toate acele tablouri pe care nu le va mai picta. La toate ideile ei care nu vor mai ajunge niciodată pe pânză. Vopseaua din creier se prelinge pe perete.
Mândră de furtuna ta
Îți amintește de lacrimile tale care pătau parchetul din apartamentul în care te-ai mutat. Lichidul se contopește cu silueta lui Batman. Regreți că a rămas la el tabloul ăsta dark pe care i l-ai comandat când a împlinit…
Nu mai știi câți ani. Ești mândră de furtuna ta. Este cel mai bun lucru care ți-a ieșit vreodată din mână, din degete, din celulele care îți alcătuiesc unghiile.
Ea se află cu creierii împrăștiați pe un perete alb. Pânza unui tablou pe care ea nu a mai apucat să aștearnă pensula. E un tablou creat de tine, nu de ea! Tu meriți toate laudele!
Știi ce ai vrea să-i spui lui, acum că ați rămas singuri. Ai repetat vorbele de atâtea ori în oglinda apartamentului în care stai cu chirie. Ce mai aștepți? Varsă tot! Ești toată o furtună de cuvinte, ocări și blesteme. Vrei să sufere. Vrei să știe cât te-a făcut să suferi.
Acum e momentul tău să te răzbuni pe strada Dionisie Lupu
Acum e momentul tău. Ea nu mai există în acest tablou. Este răstignită pe un perete, cu capul încadrat de darurile tale, în ulei pe pânză. Te privește. E gol, e complet dezgolit de toate posesiunile. Privirea lui e goală. E uimit. Îți amintești de ziua în care ai aflat.
Nu aveai internet pe cartelă, așa că te-ai logat la rețeaua Wi-Fi de la metrou, la Unirii. Vrei să îl stârpești, ca pe un gândac din bucătăria ta din Rahova, în care te-ai mutat forțată de împrejurări.
Îți zâmbește. Te ispitește. Incisivul spart din zâmbetul lui îți amintește că nimic nu e perfect în lumea asta. El nu e perfect.
Te pregătești să mături din nou totul în jurul vostru, cu gestul mâinii. Te pregătești să-i dai sentința. Ești gata să-l execuți aici și acum. Tot nu reușești să-i zici ceva. Și câte ai avea să-i spui! Deschizi gura, tragi aer în piept. Îți faci curaj.
Nu vă supărați, coborâți la prima?
Foto de JÉSHOOTS: https://www.pexels.com/photo/glas-inside-person-smartphone-4961/
Leave a Reply