Borcanul cu povești

Proză publicată pe www.litero-mania.com, platformă literară independentă, în numărul 248-249 din mai 2022, secțiunea Flash fiction stories.

Ghița încearcă să nu se gândească la durere. Intră în farmacie, sprijinindu-se în cele două bastoane. Un junghi îi alunecă în vârful ciotului, până la os. Unde era, până nu demult, laba piciorului stâng.

Întinde rețeta de la medic. Farmacista e tânără. O cunoaște pe Ghița, a văzut-o de multe ori pe femeia cu căciulă tricotată și cu cearcăne. De mai bine de un an, de când femeii i-a fost amputat piciorul, vine la Catena, de lângă Piața Miniș, să-și cumpere medicamente,

— Ace nu vreți? Pentru insulină?

— Uitai să vă cer. Dați-mi zece.

Farmacista se întoarce cu spatele la clientă. Intră pe o ușă, întrebându-și colegul în care dintre frigidere găsește stilourile cu insulină. Revine după câteva minute, cu un coșuleț din plastic. Mută toate medicamentele din el într-o pungă și i-o întinde Ghiței.

— Altceva mai doriți?

— O sticlă de spirt, șoptește Ghița. Alunecai ieri pe gheață și mă ține șalele.

Nu i-a spus farmacistei că spirtul nu era pentru frecție. Inventase căzătura pe loc, în fața bucății de plexiglas decorate cu globulețe și beteală. Vrea doar să ajungă mai repede acasă cu alcoolul medicinal, să-l treacă prin felii de pâine albă și să se lase pe spate.

Întinsă pe recamierul cu trei arcuri ieșite ca trei râme din pământ. Nu mai simte arcurile odată ce spirtul ajunge în stomac. Odată cu lichidul, o cuprinde o amorțeală, niște furnicături în laba piciorului stâng.

Își mișcă degetele, unul câte unul, își dă jos bandajul impregnat cu sânge uscat. Piciorul ei. Glezna ei subțire. Vede pielea albă, brăzdată de dungile lăsate de razele soarelui, prin papucii din cauciuc purtați toată vara.

Motanul Ghiței urcă pe recamier. Calcă pe așternuturi, dându-i ocol femeii. Se apropie de picioarele ei. O gâdilă cu coada în talpa stângă, frecându-se de piele. Simte năsucul umed pe degetul mare. Ghița zâmbește.

— Pe unde umblași, împielițatule?

Ghița îl împinge cu piciorul stâng, simțind blana moale și mătăsoasă. Învins, motanul coboară de pe pat cu un zgomot înfundat.

— Îmi pare rău, nu mai avem spirt. Mâine ar trebui să vină comanda de la depozit.

Ghița încearcă să nu se gândească la durere. Doctorița i-a zis că, o perioadă, va simți un disconfort și că durerea se va duce. Trebuie doar să-și ia tratamentul și să aibă grijă să nu se infecteze.

Nu i-a spus, însă, că va avea în talpă puricei și furnicuțe, înțepături de albine și cuiburi de viespi, coropișnițe săpând în fiecare noapte în carnea piciorului, devorând strat după strat, până la os.

— Nu-i nimic, viu mâine iar.

Ghița a ieșit din farmacie. Clinchetul clopoțelului fixat deasupra ușii i-a amintit că ar putea să meargă la biserica de la Diham. Acolo s-ar găsi cineva să-i dea o țuică.