Borcanul cu povești

Am învățat în liceu, cred că în clasa a noua sau a zecea, la basmul „Povestea lui Harap-Alb”, dacă nu mă-nșel, despre călătoria inițiatică a eroului. O să vedeți care este legătura între primul sutien și călătoria eroului. Aveți răbdare. 🙂

Cred că atunci am auzit prima data despre bildungsroman. Despre drumul plin de aventuri al eroului, despre schimbările care se petrec. Și mi-am dat seama, vorbind recent cu o prietenă (A), că în prezent se scrie prea puțin (ori poate că se vorbește prea puțin) despre călătoria inițiatică a femeilor. Acel moment când trecem pragul de la fată la femeie. Și nu mă refer aici la menstruație.

Despre The One

Nu despre prima menstruație vreau să povestesc aici, în cele ce urmează, pentru că ideea acestui articol pentru blog nu are legătură cu biologia, nici cu sistemul reproducător. Ci mai degrabă vreau să scriu despre simboluri. Semnificații. Mai precis, un simbol doar al nostru: Sutienul. The one. Primul pe care l-am purtat vreodată. Prima piesă de lenjerie feminină pe care fiecare dintre noi, doamnelor, l-a purtat. Vârsta diferă. Momentul diferă. Ocazia diferă.

Primul sutien, din câte mi-amintesc, l-am primit de la fiica cea mică a unei vecine. O chema G pe fiică – nu pe vecină. L-am purtat în ziua nunții surorii mele. Aveam nevoie de sutien, era musai să-l port pe sub rochia roz piersică, realizată dintr- un material subțire. Era 20 octombrie 2001.

Doamne, cum funcționează memoria! Nu-mi mai amintesc ce-am mâncat ieri, la prânz, dar îmi amintesc toate detaliile acelui sutien în ediție princeps, primul sutien care m-a făcut să-mi încep în felul ăsta călătoria inițiatică. Două cupe mici. Doua sârme curbate – nu-i vorba că aș fi avut nevoie de vreo susținere. Era un sutien alb și delicat, fără burete, un sutien purtat de G cândva. Nu era nou. Dar m-a ajutat să mă simt ca o femeie adevărată în ziua nunții surorii mele. Atunci, eram o simplă domnișoară de onoare, într-o rochie roz, croită special pentru mine.

La mâna a doua, în ediție princeps

Primisem, totuși, un sutien cadou de la soră-mea, în același an. În septembrie, când împlinisem 14 ani, dacă nu mă-nșală memoria. Ea mi l-a făcut cadou la acea vreme. Era nou, avea etichetă, mult burete în structura cupelor micuțe. Din păcate, mi-era prea mic. Nu l-am putut purta. Cel puțin nu-mi amintesc asta, să-l fi purtat vreodată. Era prea mic. Îmi era mic încă de dinainte de a fi al meu.

Însă sutienul de la G, sutienul meu la mâna a doua, în ediție princeps pentru mine, a reușit să-mi fie alături în acea zi specială de toamnă. Era altceva. Era perfect pentru formele mele. Și, bineînțeles, era diferit de maiourile purtate iarna pe sub pulovere. Era feminin. Și pentru prima dată în viața mea, simțeam feminitate. Mi-era greu s-o definesc. Nu constrângere. Era o potrivire.

O pereche de sâni își primise coronița. Aș zice chiar diadema de Miss Univers, chiar dacă nu eram cu mireasa în rochie albă în acea zi. Totuși, ceva mă făcea să simt și mai acut energia sau vibrația acelei piese de lenjerie. Mi se părea că marchează o trecere, că este ceva diferit la mine, chiar dacă n-aveam sânii mari – lucru care nu s-a schimbat până în prezent.

O trecere pe un alt tărâm – unul necunoscut, aș putea zice acum. Chiar dacă n-am perceput adolescența ca fiind o perioadă dificilă, totuși simțisem niște schimbări odată cu piesa asta de lenjerie feminină.

Mă simțeam diferită, eram un „late bloomer”

Am fost un „late bloomer”, chiar am impresia că m-am jucat cu păpușile și că am dormit în pat cu jucării până mai târziu. Nu știu cât ar însemna acel „târziu”, dar știu că spre deosebire de alte colege eu mă simțeam diferită. Pe urmă, parcă mi se făcuse rușine să mă mai joc cu păpușile mele preferate. Nu mai eram copilă. Dar ce eram?

Nimeni nu era în stare să-mi explice, pentru că nu întrebam. Să fi fost rușine? Dar uite că odată cu venirea sutienului alb de la G, cu cupele lui mici, parcă se mai estompase rușinea, îmi plăcea să-l port. L-aș fi purtat întreaga zi. Aș fi dormit cu sutienul pe mine. Îl purtam vara, pe sub un maiou albastru.

Prima paletă de farduri de pleoape

Începusem să mă machiez. Primisem cadou prima mea paletă de farduri de pleoape. Câteva nuanțe și un milion de emoții stârnite. Primisem fardurile de pleoape de la un bun prieten și coleg de clasă, C. Ne jucam deseori împreună, iar darul ăsta de la el îmi confirma că nu mai eram copilă. Ci că sunt femeie și că el mă vede, la cei 13 ani ai mei, ca pe o femeie. Nu completă, ci poate una în devenire.

Poate din motivul ăsta îmi place și astăzi atât de mult culoarea asta. Albastrul cerului. Albastru ca cerneala.Albastru ca fardul pe care mi-l aplicam pe pleoape. Știu, făceam excese, îl întindeam prea mult, prea sus, până la granița cu sprâncenele. Cuceream teritorii cu fardul meu de pleoape de la C. Și doar asta vedeam, că mă schimbam de la o zi la alta. Și ce conta că nu aveam un make-up perfect, precum cel al femeilor din cataloagele Oriflame sau Avon? Tot ce conta era că transformarea mea începuse. Urma să ies din crisalidă. Nu mai eram doar o copiliță. O albinuță. Eram pe cale de a deveni femeie.

Acest sutien și multe altele ca el m-au însoțit pe un drum anevoios

Am purtat multă vreme sutienul de la G, poate chiar toată clasa a opta, posibil și-n clasa a noua. Nu mai țin minte toate detaliile. L-am purtat până când sârmele lui au rărit țesătura și-au început să-mi irite pielea și s-o înroșească. L-am purtat până când sârmele lui – oasele sculptate din coastele unui pui de balenă – au început să se confunde cu sârmele altor și altor sutiene dintr-un lung șir de articole-amuletă. Articole menite să-mi protejeze feminitatea, sânii. Menite să mă însoțească pe acest drum anevoios.

Nu știam atunci cât de anevoios va fi drumul ăsta, nici că va trebui să am grijă de sânii mei, să fac ecografii mamare anual și să merg la medici, să învăț cuvântul senolog și termenii precum senologie, consult senologic, chist și altele mai înfricoșătoare. Am învățat să-mi iubesc sânii chiar și-atunci când dor, să-i accept cu toate toanele lor, să-i răsfăț și să le fac daruri, să-i îmbrac cu cele mai frumoase modele de sutiene și să-i las să se odihnească în tricouri de bumbac după o zi lungă.

Sutienul Prime

Nu m-am mai gândit de mulți ani la primul meu sutien, sutienul Prime, pe care l-am botezat acum, scriind acest text, ca pe nobilul lider Optimus Prime. Iar pentru gândurile astea recente simt că trebuie să-i mulțumesc unei bune prietene de-ale mele, A. Râdem din când în când la unele replici memorabile ale domnului Banciu, iar pentru asta simt că trebuie să-i mulțumesc ei. Dacă n-aș fi vorbit, în treacăt, cu A pe WhatsApp într-o duminică despre sesiunea mea de shopping la mall, când am plecat la vânătoare de sutiene practice și comode, cred că astăzi n-aș fi scris textul ăsta.

Sper că A o să-l citească și o să i se facă poftă de scris pe canalul ei de Substack. Eu doar i-am ridicat mingea la fileu. „Tits Up!”, fetelor, vorba unui personaj din serialul „The Marvelous Mrs. Maisel”. Dacă noi nu ne încurajăm unele pe celelalte, atunci cine o va face?

Să ne purtăm cu mândrie sutienele

Așa că haideți să ne purtăm cu mândrie sutienele, ca niște copilițe mândre că le-au crescut sânii peste noapte. Să ridicăm fruntea și să ne zâmbim în oglindă. Să ne privim cu blândețe. Haideți să uităm măcar câteva minute de gândurile negative ce nu ne dau pace și să ne-amintim că un „Tits Up!” n-a omorât pe nimeni.

Sursa foto principală – Alexey Demidov: https://www.pexels.com/photo/pink-floral-lace-dress-hanging-on-the-wall-11126243/