Săptămâna trecută am participat (în calitate de cursant, desigur) la un atelier de microficțiune la Fundația Calea Victoriei. Am primit o invitație la scris (acasă). Am reușit să scriu ceva foarte scurt. Vă las aici o altă microficțiune despre singurătate.
Singurătate
În copilărie, se juca cu verișoara ei mai mică de-a mersul la cimitir. O imitau pe bunică și aprindeau lumânări imaginare, smulgeau buruieni crescute pe mormânt, sărutau în aer fotografia de pe o cruce. Imitând glasul bunicii, fetele începeau sa plângă, se aplecau și strigau: „Nicule, de ce m-ai lăsat tu singură? Nicule, nu știam eu că o să cresc două fete mari. Nicule, de ce nu m-ai luat la tine, acolo, în loc cu verdeață?” De cele mai multe ori, la finalul scenetei, fetițele chicoteau și porneau pe potecuța care lega grădina de casa bătrânei. Nu se-ntrebau de ce femeia jelea cu acest nume pe buze, când, de fapt, pe bunicul lor îl chema Tudor și murise demult, pe front.
Fotografie de la: https://www.pexels.com/photo/unrecognizable-woman-sitting-on-meadow-in-summer-7397122/
Leave a Reply