Pentru textul „Cununa de flori”, astăzi m-am jucat iarăși puțin cu tehnica „Show, don’t tell”.
Stiloul și cerneala m-au purtat în copilărie, în grădina doamnei Viș. Femeia despre care am mai scris în Transformarea prin cafea.
Mai jos puteți citi ce a ieșit:
Trandafiri cu miros îmbătător, roz, albi și crem. Gălbenele. Margarete. Și un spațiu în care zumzăiau albinele. Acestea sunt primele imagini care îmi vin în minte când mă gândesc la grădina cu flori a doamnei Viș.
Era un spațiu îngrijit, străjuit la stradă de un gărduleț verde. În grădina ei firele de iarbă ori ciulinii nu-și aveau locul.
Cu fire de trandafiri, crini și margarete, grădina asta părea un adevărat rai pe pământ. Un rai pentru albinele care adunau polenul cât era vara de lungă.
Abundență de flori și de culori
Dincolo de abundența de flori și de culori, grădina doamnei Viș mai adăpostea ceva. O fântână adâncă, cu scripete, la care învățasem să scot apă cu citura.
Nu de puține ori o însoțisem pe mama și o ajutasem să ia apă de aici. Mama știa că este o apă bună pentru fiert fasolea sau pentru spălat rufele. Aparent, apa de la doamna Viș era mai puțin dură decât apa de la noi din curte.
Și chiar dacă învățasem, privind-o pe mama aproape zi de zi, să scot și eu apă dând la manivela care acționa un scripete, nu am cum să uit vreodată că grădina asta păstra un farmec aparte pentru mine. Pentru copilul care eram pe atunci.
Coronița care atesa că luasem premiul întâi la final de an școlar
Cred că avea legătură cu sfârșiturile de an școlar. Mama culegea flori din această grădină, pentru a ne face cununa sau coronița de flori mult râvnită. Coronița asta de flori atesta că luasem premiul întâi.
Și poate că grădina mai avea un farmec, pe care l-am înțeles abia mai târziu. În ea existau plante medicinale, precum florile micuțe peste care roiau albinele (aflasem că se numesc gălbenele). Se găseau și firele înalte de mentă (numită și izmă în satul nostru). Plantele medicinale de felul ăsta erau puse de doamna Viș la uscat în casă, pe masa mare din sufragerie.
Flori de gălbenele puse la uscat de mama
Urmând acest model, o vedeam pe mama de multe ori punând la uscat nu doar gălbenele (pe care mă învățase cum să le rup de pe codiță), ci și flori de tei.
Mai puntea la uscat flori de mușețel, de coada-șoricelului, frunze de mentă ori de soc și părți de la diverse plante care aveau proprietăți medicinale.
Chiar dacă nu am mai văzut (poate) de zeci de ani grădina doamnei Viș, spațiul acesta atât de bogat și de colorat – plin de viață, aș spune – a rămas în amintirile mele.
Poate și pentru că eram copil sau poate pentru că știam că, dacă învăț suficient de mult, la finalul anului școlar voi purta o cunună făcută din florile care au crescut din acest pământ fertil.
Leave a Reply