Borcanul cu povești

Proză publicată pe www.litero-mania.com, platformă literară independentă, în numărul 237-238 din martie 2022.

Salba de aur

Acum mulți ani, îmi spuneam că voiam să mă mărit cu Gogu Pascu, cârciumarul din satul vecin. De ce nu m-aș fi gândit la asta, de vreme ce tata mă făcea, prin tot felul de insinuări, să-mi doresc și mai mult măritișul? Iar Gogu Pascu nu era deloc de lepădat.

Știam cel puțin cinci fete care ar fi fost în stare să meargă în miez de noapte la Floarea Gioaga și să-și dea și ultimii bani, doar-doar o să le ia Gogu de nevastă, după câteva farmece puse la cale de femeia de care toți se fereau.

De fapt, îmi dau seama că, an după an, am sperat și am tot visat ca tata să mă mărite cu Gogu Pascu, deși mama, la început, dădea semne că nu ar fi de acord cu alegerea tatei. Ea nu voia să mă dea pe mâna cârciumarului „cu pantalonii încă rupți în cur”, cum îi spunea, fără să fie adevărat.

Ăla nu face decât să toarne băutură în paharele bețivilor care se pișă pe gardul bisericii, zicea mama. Totuși, mă întrebam și eu ce ar putea să facă Gogu Pascu cu o femeie ca mine, fiica mai mare a celui mai înstărit bărbat din Cucuruzu, nu foarte frumoasă, nici vorbăreață?

Și nu îmi plăcea nici cartea, chiar dacă tata avea suficienți bani cât să țină în școli toți copiii din sat și să cumpere toate cărțile de pe rafturile bibliotecii învățătorului meu.

Părul era spălat cu rădăcină de iarbă mare

Dacă o rugam pe mama să-mi împletească părul în spic, cât încă era ud, și să-l despletească a doua zi, să mă dea cu tăciune pe la sprâncene și să le arcuiască, eram o fărâmă mai frumoasă.

Dar tot nu credeam că aș fi putut să-l fac pe Gogu Pascu să își piardă mințile odată ce va da ochii cu mine și îmi va vedea părul lung și ondulat, spălat cu rădăcină de iarbă mare, așa cum mă învățase mamaie.

Îmi spuneam, mai ales în nopțile de vară, după horele din sat de la care nu lipsea nici el, că-mi place cum se îmbracă Gogu Pascu, începând cu cămașa lui albă, apretată, veșnic curată.

Butoaie cu vin și țuică

Și vedeam cât de bine se simte în hainele lui, chiar dacă stătea toată ziua și toată noaptea la han, cât de curate rămâneau chiar și după ce căra butoaie cu vin și cu țuică; cât de puternice erau brațele lui potrivite ca să-și ridice viitoarea mireasă, pe mine, și să o treacă pragul casei, devenind astfel căminul lor.

Mai important decât hainele curate pe care le purta Gogu în fiecare zi și decât brațele lui despărțind bețivii ce se luau la harță printre sticle și pahare sparte era faptul că, într-o zi, când venise la tata să înapoieze niște bani, mi-a spus:

Tac-tu ți-a pus gând de măritiș, Ioană. Vrea să te iau eu de nevastă.

Poate că simțisem ceva în felul în care se purtase tata cu mine în ultimele luni, dar n-am băgat de seamă că se gândea tot mai serios să mă mărite atât de repede. Nu e vorba că nu m-aș fi bucurat.

Când chipul pe care ți l-a dat Dumnezeu la naștere arată ca al meu, nicio femeie întreagă la cap n-ar refuza să se mărite. Mai ales cu un bărbat ca Gogu Pascu. Ferească sfântul să fi rămas fată mare până la bătrânețe!

Fotograf de la oraș

Tata ne-a plătit chiar și un fotograf de la oraș. Îl arvunise cu câteva săptămâni înainte de nuntă, așa că singura mea amintire din acea zi este fotografia mare, înrămată, cu noi doi ținându-ne de braț.

Peste rochia de mireasă, mama mă ajutase să-mi prind salba din sute de monede de aur, moștenită de la bunica. Arătam ca o femeie gata să-și înceapă viața alături de bărbatul ei cu căutătura aspră. Totuși, Gogu avea suflet bun. I-a zis tatei că nu trebuie să-mi dea zestre mare.

O să aibă el grijă să-mi cumpere tot ce-mi trebuie. Începuse să facă bani și mai mulți de pe urma cârciumii din sat, mai ales de când ridicase și câteva camere alături și un grajd acoperit, așa că cine venea la el să bea putea să rămână peste noapte la han.

Salba și voalul alb

Când mi s-a născut ideea să mă mărit cu Gogu Pascu, nu îmi imaginam că mama va suferi atât de mult din pricina salbei de aur. Ioana, să n-o vinzi, fata mea, să ții aurul bine, că vin vremuri grele. Acum, tu nu trebuie să te gândești la asta, mi-a zis mama cu lacrimile șiroindu-i. A atins salba pentru ultima dată, mi-a aranjat o șuviță sub voalul alb cu floricele și m-a lăsat în fața oglinzii.

Îmi imaginam, în ziua în care m-am cununat cu Gogu la biserica din Naipu, că alături de el nu voi cunoaște greutățile vieții, nici lipsa banilor ori a pâinii de pe masa fetelor noastre; nici că voi fi nevoită să le spoiesc cu cenușă pe față, să le îmbrac în straie bărbătești ori să le ascund zile în șir în podul casei, de teama soldaților ruși veniți de departe.

Cât despre ce aș fi făcut în viața de femeie măritată cu salba de aur primită de la părinți, spun cu mâna pe inimă că nu mi-aș fi imaginat nicicând că bănuții înșirați vor sta ani la rând ascunși într-o gaură, în perete, nu departe de soba ce ne încălzea în nopțile geroase.

Stătea ascunsă și în toate acele nopți când îi spălam lui Gogu rănile, ca să nu se infecteze, și-l imploram să dea partidului tot, ca să ne lase să ne vedem de viață și să putem să ne creștem fetele mari.

Să-și dea vitele din bătătură

Credeam că plâng pentru el. Pentru rănile lui, pentru sângele ce-i șiroia din tâmplă. Pentru ochiul umflat cu care nu a văzut o lună întreagă, pentru temerile lui care nu-l lăsau noaptea să doarmă.

Crededam că plâng pentru oamenii din satul lui care veneau zilnic la cârciumă ori la han, ca să-l convingă cât de bine i-ar fi să își dea vitele din bătătură și caii, să dea pământurile, să dea tot ce-i prisosește și să nu se mai fălească atât că are mai mult decât au alții din sat.

Dar probabil că plângeam pentru mine și pentru fetele noastre, dezamăgită că nu m-a făcut mama bărbat. Scârbită de lumea asta care se schimba prea repede pentru ca eu să țin pasul cu ea. Dincolo de toate, mă înverșunam să țin ascunse salba de aur și fotografia noastră de nuntă.

Foto de Diogo Miranda: https://www.pexels.com/photo/a-woman-wearing-a-gold-necklace-with-a-coin-on-it-27916984/