O să întârzii din nou. Stau după tata. Aștept să iasă din baie. Se bărbierește. Se dă cu apă de colonie dintr-o sticlă înaltă și roșie. Mă gândesc că iar o să întârzii la școală. E joi. Sunt clasa a opta. Prima oră am fizică. Tata e ca o mireasă. Așa îi spune mama de fiecare dată când trebuie să plecăm undeva cu mașina.
Stau după tata ca după o mireasă. Ce vorbă, auzi la ea! Peste ani și ani de la momentul acela la care am fost martor tăcut, tata îmi va ura „Să te văd mireasă!”, va ciocni paharul lui mic verde cu picior, în care a turncat țuică, de ceașca mea cu vișinată.
Peste ani și ani voi diseca la psiholog acel „Să te văd mireasă!” și știu că îmi este dor de el, de vișinata turnată de el în pahare.
Știu că peste ani și ani mă voi urca într-o mașină care mă va duce la mormântul lui. Vom face parastasul de 7 ani, iar de oglinda retrovizoare a lui M. va atârna un odorizant de carton cu chipul lui Arsenie Boca. Mama și tata au fost la mormântul părintelui Arsenie Boca, călătoria lor cred că a avut legătură cu boala lui. Ori poate că nu… Mirosul dulceag emanat de bucata de carton ce atârnă de oglindă îmi amintește de scorțișoară, de plăcinta de dovleac, de Crăciun, de acasă…
Dar de când el nu mai e, mesele de Crăciun n-au mai fost niciodată la fel. Îl așteptam ca pe o mireasă, dar azi el nu mai vine ca să mă ducă cu Dacia la școala din comună.
De ani și ani n-am mai simțit aroma apei lui de colonie în baia mică a casei de la țară.
FOTO de Karola G: https://www.pexels.com/photo/man-using-an-after-shave-7320122/
Leave a Reply