Aș putea să-ți spun o întreagă poveste despre familia ta, Florence, micuță floare judecând după cum au evoluat, de-a lungul anilor, stările cățeilor de usturoi din bucătăria noastră, a mamei tale, de fapt.
N-are rost să ți-o descriu acum pe mama ta, dar cu siguranță erai prea mică să-ți mai amintești cum găteau părinții tăi cu usturoi.
Ori poate că greșesc eu, pentru că erai destul de măricică în iarna aia, când îți băgai mânuțele în amestecul de carne tocată de porc și de vită, de porc și oaie și mirodenii.
Carnea avea mult usturoi curățat și dat prin mașina de tocat carne, aia metalică și grea, cu un milion de accesorii, pe care părinții tăi o fixau de blatul gros al mesei ca într-o menghină.
Amestecai împreună cu ei carnea și toate acele mirodenii, cu sare și usturoi din belșug, ca niște fulgi mari de nea ce urmau să se odihnească în interiorul mațelor de porc spălate și curățate de bunică-ta.
Îți mai amintești cum îl ajutai pe tatăl tău să așeze cârnații pe un fel de arac sau băț lung, cred că era de dud, pe care îl prindea de tavan.
Cârnații se uscau acolo, se zvântau zi după zi, mațele își schimbau culoarea, dar pe tine nu părea să te deranjeze mirosul de la toate produsele din carne de porc pe care le pregăteau ai tăi.
Ți se părea fascinant cum înțeapă tatăl tău cu un ac gros mațele mari așezate sub tot felul de greutăți, să se scurgă grăsimea din tobă. Și ce tobe făceau ai tăi! Bune de te lingeai pe degete! O să revin și la usturoi.
O poezie de dor
Pe urmă – da, asta sigur îți amintești, crescuseși, erai mare – te puneau să cureți tu cățeii de usturoi pentru a pregăti mujdeiul, mai ales când pe grătar, sub umbra tatălui tău, sfârâiau pulpele de pui, micii și alte bunătăți.
Învățaseși să-l pisezi bine de tot, să freci pasta de usturoi cu ulei, cu un obiect de lemn pe care ai tăi îl numeau pisălog. Ce nume melodios, ca un vers dintr-o poezie de dor despre tatăl tău, dar nu vreau să divaghez.
Te vedeam cât ești de mândră să duci la îndeplinire această sarcină, să freci pasta de usturoi pisat de mâna ta sigură și fermă, după ce înainte îi puseseși sare grunjoasă din sacul de rafie din bucătăria de vară, iar la final puneai și câteva picături de ulei.
Frecai și tot frecai pasta cu pisălogul într-o strachină de lut primită probabil de Rusalii, de la vreo vecină, dar ție-ți plăcea melodia aia, ritmul ăla, nu te enerva contactul dintre lemn și usturoi păstos și lutul ars într-un cuptor îndepărtat, lut pictat și emailat, decorat cu tot felul de modele cu flori, liniuțe, punctulețe, cu tot felul de culori.
Mujdeiul se unduia pe buzele tuturor
Masa era delicioasă, mujdeiul era perfect, se unduia pe buzele tuturor, împreună cu carnea friptă de tatăl tău. Până și pisica, Venetica, primea resturile de pâine amestecate cu oasele. Primea zgârciurile și picăturile de mujdei pe care pâinea le absorbea ca un burete la facerea lumii. Pisica le mânca, nu mai rămânea nimic.
Tu te tot gândeai la metafora asta cu „Facerea lumii”, pentru că așa dăduse Dumnezeu. Voi toți trei, copiii lui Milion, să stați la masă cu părinții voștri care nu cunoscuseră nici o boală gravă.
Pe urmă tu ai crescut, fratele tău la fel. La masa din bucătărie ați mai adus un scaun. Aveai de-acum o cumnată, venea des pe la voi, în fiecare weekend. De când ea era iubita fratelui tău, mujdeiul pentru carnea de pe grătar nu mai cădea în atribuțiile tale.
Deveniseși mai tristă. Eu te vedeam, dar nu ziceam nimic. Te lăsam în pace. Iar cea care ți-a devenit cumnată prepara un alt fel de usturoi, unul prea gros, prea complicat pentru gustul tău.
Își schimbase starea de agregare, căpătase mai multe ingrediente. Ea adăuga iaurt mult ori smântână grasă. Pe urmă storcea miezul unor roșii coapte pe grătar, îndepărta coaja, dar tot scăpau mici fragmente.
Un nou fel de mujdei
O vedeai cum prepară, mândră, acest nou fel de mujdei cu iaurt și roșii pe care tu nu l-ai fi acceptat la masa voastră. Știai că nici maică-tii nu-i prea plăcea pasta aia groasă, onctuoasă. Semăna cu o supă-cremă grețoasă. Dar uneori n-aveai de ales. Mâncai carnea de pui friptă ori peștele făcut de taică-tău pe grătar cu acest surogat de mujdei.
Iubeai prea mult usturoiul, așa încât nu puteai renunța de tot la el. Tu erai tu, iar familia voastră se mărise, nu puteai să schimbi nimic.
Acum mesele în familie sunt mai rare, vă vizitați rar, iar usturoiul lipsește din meniu. Tu locuiești cu M. de aproape nouă ani. La voi în casă usturoiul e granulat. E o pudră fină și aromată ce se odihnește într-un borcănel cu capac verde.
Când mergeți împreună la țară, anual, în luna martie, pentru parastasul tatălui tău, se găsește de obicei cu multă ceapă. Sora ta face o tonă de fasole bătută. Vine cu oala de la oraș și o decorează cu ceapă călită în mult ulei și sos de roșii.
Ție ți-e dor de carnea friptă pe grătar de el, de tatăl tău, scăldată în mult mujdei zemos, făcut așa cum doar tu știai: cât mai simplu cu putință. Dar el nu mai e. Usturoiul a devenit un soi de gaz rarefiat pe care-l tragi pe nas din când în când. Mai ales când M. are poftă de paste stropite cu ulei de masline. Tu le condimentezi cu usturoi granulat și câteva lingurițe de parmezan ras.
Ai încercat să alungi amintirile dureroase legate de tatăl tău. Acum în farfuria ta mentală zace un caleidoscop de cârnați cu usturoi. Acești cârnați cu usturoi atârnă unul lângă altul, ca niște franjuri de poleială, de beteală, dintr-un trecut îndepărtat.
Usturoi gazos…
În caleidoscop pătrund, pe lângă bucățile solide de usturoi din cârnați, sute de litri de mujdei, ai nevoie de usturoi în formă lichidă. Pentru ce? Pentru farfuria ta cu amintiri, nu ai cum să greșești, e rețeta ta unică. Iar la final deschizi borcănașul cu capacul verde.
Lași usturoiul gazos să-ți pătrundă în nări, nu ca un invadator, ci mai degrabă ca un prieten din copilărie. Un prieten cu care n-ai mai vorbit de la sfârșitul clasei a opta.
Îi deschizi ușa, îl lași să intre în bucătăria ta. Îi oferi un loc la masa ta, lângă tine și lângă M. Vă îmbrățișează pe amândoi și vă spune povești despre un loc însorit. Despre restaurante și feluri de mâncare pe care e musai să le încercați.
Caleidoscopul e plin ochi dintr-un preaplin de amintiri, ce frumos și jucăuș se așterne conținutul lui pe o farfurie-oglindă. Nu te mai temi să dai perdeaua la o parte, nu te mai temi sa te expui așa cum ești.
Ești doar o copilă, Florence. Pentru tine chiar n-ar trebui să conteze cât costă un borcănel cu usturoi granulat în zilele noastre, cu toate scumpirile astea și cu creșterea TVA-ului…
Foto de Cats Coming: https://www.pexels.com/photo/garlic-in-white-ceramic-plate-750948/
Leave a Reply