Proză publicată la rubrica Proze scurte a revistei TIMPUL, în numărul din 20 iunie 2022 (Alpinist utilitar).
O să faci rost de declarațiile alea de la alpinistul utilitar, îi spusese redactorul-șef adjunct prin telefon, cu un minut înainte ca Germina să coboare din Uber, lângă blocul M5, din strada Excelsior. Știa prea bine ce are de făcut pentru un necrolog de fix 5.000 de semne, pentru ediția de duminică a „Vieții de Apoi”. Germina avea două pisici portocalii tomberoneze și facturi pe care le putea achita numai de pe urma discuțiilor post-mortem cu victimele accidentelor, chiar la locul din care se ridicaseră la Ceruri.
Cazul ăsta – al unui alpinist – nu făcea excepție, numai că Germina se văzu nevoită să-și facă loc printre alți zeci de jurnaliști, ca să ajungă lângă cel căzut, în grădinița unui bloc cu nouă etaje, printre ghiocei, lalele și narcise și un pomelo ambalat în plasă roșie.
Relații în Poliția capitalei
Pe când evita să calce pe o coajă de banană, observă că cineva acoperise corpul acelui alpinist cu o haină spălăcită, însă insuficient de mare, astfel că ascundea doar partea superioară a cadavrului, iar picioarele rămăseseră dezvelite. Germina își făcuse în ultimii ani relații în Poliția Capitalei și putea să comunice cu decedații imediat, spre deosebire de colegii care își bazau relatările și articolele doar pe declarațiile martorilor oculari și ale autorităților.
În doar câteva minute de la încheierea apelului telefonic, a apăsat butonul reportofonului, numai că exact atunci legistul a tras pătura de pe fața mortului, iar inima ei s-a poticnit. Îl recunoscuse pe tânărul alpinist.
Inițial, a crezut că e doar un vis urât, Alin nu avea cum să se afle la picioarele ei, țeapăn și contorsionat, așa că l-a întrebat în șoaptă pe alpinist, dându-i la o parte o șuviță de pe fruntea netedă, pe care o mângâiase în trecut de atâtea ori, încât îi știa fiecare rid de expresie, Aline, ce s-a întâmplat, iubirea mea, dar el nu a deschis ochii și s-a mulțumit să o privească de sus, de deasupra trupului de care era legat cu un fir subțire croit din lumină cețoasă.
Recunoscuse rapid vocea femeii șatene cu care împărțise patul ani de zile. După cât se vede, am căzut în gol, Am adormit numărând centimetri și zeci de piloni cu o reclamă la Cimitirul Reînvierea, Cred totuși că nu mi-am legat bine echipamentul.
Detalii din viața personală a alpinistului
Germina se decise pe loc să ducă discuția într-o altă direcție, pentru a îmbogăți necrologul cu detalii personale din viața lui Alin, Ce ai mai făcut în ultimii ani, spune-mi cum de ai ajuns să lucrezi ca alpinist utilitar, Dar de ce vrei să știi asta, și Alin așteptă impasibil răspunsul.
Îi luă mâna rece într-a ei, așeză reportofonul pe iarbă între doi ghiocei albi ca pielea lui Alin și, în aceeași secundă, îi reveni în minte, de parcă ar fi fost ieri, ziua în care el îi mărturisise că vrea să pună capăt relației, stăteau așezați pe canapeaua extensibilă din catifea, în apartamentul ei din Giulești, în timp ce nodul pe care Germina îl avea în gât se mărea văzând cu ochii, iar chipul lui Alin se preschimba, devenind o găleată plină cu lături ce-ar ispiti toți porcii din lume, preocupat doar de el și de fericirea lui.
Și uite că vorba karma e o curvă s-a adeverit astăzi, îi trecu fulgerător prin minte, și el a căpătat ceea ce merită, dar Germina nu voia să se bucure de răul altuia, mai ales că îl cunoscuse foarte bine și tot ea fusese cea care a fugit ca o proastă la locul accidentului de muncă, după ce un tip de la Inspectoratul din București (cu care ieșise o dată sau de două ori la o cafea) i-a spus în urmă cu o oră numele victimei, Alin, alpinist.
Încă spera să nu fie el
Dar, după ce a închis telefonul, și-a zis că e doar o coincidență de nume, că n-avea cum să fie el, încât, când a ajuns lângă trupul cu picioarele strâmbe, acoperite de jeanși albaștri, Germina încă mai spera să nu fie el, dar uite că moartea, slavă Domnului, l-a făcut pe Alin mai vorbăreț decât atunci când era în viață, iar când ea s-a așezat cu fundul pe iarbă – dă, Doamne, să nu mi se păteze blugii – fără să-i dea drumul la mână.
El a început să-i povestească despre cele două femei care îl iubeau, Roxana și Oana, care-i dăruiseră fiecare câte un copil, o fetiță și un băiețel, alpinistul îi vedea în weekenduri și în vacanțe, chiar dacă asta însemna să-și mintă, pe rând, atât soția, cât și amanta, dar pe el nu-l interesase decât să fie iubit și să lase ceva în urma lui, deși soția începuse să-l bănuiască de infidelitate, după ce îl ochise scriind pe Messenger unei alte femei.
Întrebări pentru alpinist
Era Oana, dar el negase totul, însă mai târziu nu scăpase nici de gura Oanei, care avusese, și ea, niște presimțiri că bărbatul își înmoaie penisul prin ape mai calde, și asta de când fusese lovită în plin, în urmă cu trei ani, de o depresie post-partum.
Iar în tot acest dialog Germina profită de ocazie să-i pună alpinistului alte întrebări și să-l ignore pe polițistul de pe alee, care-i făcea disperat semne și îi arăta ceasul de la încheietură, dar ea mai avea nevoie de timp, pentru că o poveste de viață ca a lui Alin nu se scrie singură.
Are nevoie de un croitor pe măsură și cine poate să însăileze și să țeasă necrologul alpinistului utilitar (iubit și plâns de două femei) mai bine decât fosta lui parteneră de acum cinci ani, astfel încât Germina să se simtă împăcată cu ea însăși când va sta picior peste picior pe canapeaua tapițată cu chipuri de femei din cabinetul psihoterapeutei și când îi va spune acesteia că a trecut, în sfârșit, peste despărțirea de Alin, iar psihoterapeuta o va felicita și îi va zâmbi, iar în aceeași ședință îi va spune din nou Mai ieși și tu la întâlniri, să știi că munca nu e totul.
Jurnalist de necrologuri
Moment în care tânăra o va contrazice și îi va reaminti că, pentru ea, cariera de jurnalist de necrologuri este cea mai frumoasă din lume, deoarece îi permite să afle direct de la sursă ce regrete are omul decedat în acele clipe prețioase, ca după o anestezie – când sufletul este incapabil de minciună, de răutate și de prefăcătorie – așa cum sunt secundele astea pe care le petrece acum, ținându-i companie lui Alin, bărbatul pe care l-a iubit și care-i devenise cumva indiferent.
Totuși – dă-o naibii, că nu e chiar indiferență, decretă Germina – o roade curiozitatea ca o cafea tare care îi face foame, și-l întreabă brusc pe alpinist: Ce regrete ai, Aline, și speră să afle de la el semnificația despărțirii lor, pentru care nu a găsit niciodată un răspuns clar și despre semnificația zilelor de după ruptura lor, da’ de unde, Alin continua să vorbească de parcă se afla la spovedanie și ea înregistra absolut fiecare cuvânt rostit de alpinist și descoperi că alpinistul fusese cu adevărat îndrăgostit de cele două femei, Roxana și Oana.
Singurele regrete
Iar singurele lui regrete erau că nu a petrecut mai mult timp alături de copilași, că le-a lăsat pe bietele mame fără o sursă constantă de bani și că n-ar fi trebuit să le mintă în toți acești ani, Germina se luminează brusc: Cum adică zece ani, de mine te-ai despărțit acum cinci ani, nu mai înțeleg, Aline, eu unde sunt în triunghiul tău amoros?
Și urechea ei percepe schimbarea, el oftează în acea fracțiune de secundă, își schimbă tonul, iar vocea devine mai serioasă, Scumpa mea Germina, de-ai ști de câte ori am încercat să-ți spun și uite că azi am murit ca un prost, căzând de pe bloc și tu te afli aici să-mi scrii necrologul și să spui povestea vieții mele, ținându-mă de mână taman pe mine, dar să știi că acum chiar vreau să dau cărțile pe față.
În creierul ei sună alarma, se străduiește să-i urmărească șirul, dar, cu cât bărbatul îi povestește mai multe despre anii în care inițiase cele două relații cu Oana și Roxana, când încă forma un cuplu cu Germina, cu atât jurnalistei îi clocotește sângele în vene și i se pare că, dacă azi i s-ar transforma sângele în cerneala cu care să nască povestea vieții lui, în paginile publicației „Viața de Apoi”, ar arunca dracului călimara în Dâmbovița și și-ar vedea de viață fără alpinist, dar uite că tocmai această cerneală bolborosește în interior și o face pe Germina să dea drumul mâinii țepene, înainte să se ridice în picioare și să scuture frunzele care i se lipiseră pe fund.
O nouă misiune
În Uber, Germina îl sună pe redactorul-șef adjunct, am rămas fără baterie la reportofon și n-am înregistrat nimic azi, aude un oftat zgomotos și-l vede prin biroul cu pereți de sticlă, A dracu’ tehnologie, că mi-ați mâncat sufletul, de câte ori nu ți-am zis să iei cu tine un acumulator de rezervă, da’ parcă aș vorbi cu pereții, iar după încă un minut sau două de ocări, îl aude răsfoind niște foi de pe birou și așteaptă să-i dea următoarea misiune.
Știe și ea că găsise o soluție și că a trecut peste asta, mai ales când și-a schimbat tonul, ca un părinte înțelegător, Bun, du-te în cartierul Tei, îți dau adresa exactă pe WhatsApp, a intrat un tramvai într-o dubă, vezi și tu ce are șoferul de povestit despre tinerețea lui, că mi-a dat unu’ un pont, cică ar fi fost șoferul lui Udrea.
Iar când ea vrea să-l întrebe ceva, el închide telefonul, așa că răsuflă ușurată, furtuna a trecut, Germina bagă mobilul în buzunarul din dreapta al gecii negre din piele – întotdeauna se îmbrăca în negru când mergea pe teren, din respect pentru decedați – și, în timp ce Uberul dă ocol blocului M5, scoate din geantă reportofonul.
Iată înregistrarea cu alpinistul – Dumnezeule, vorbiseră mai bine de o oră –, apăsă butonul mic de pe partea stângă a dispozitivului, ecranul se aprinde, apare o întrebare, DELETE, Germina confirmă, OK, iar în secunda următoare Uberul trece atât de aproape de mașina ambulanței în care tocmai urma să fie urcat trupul lui Alin, încât și șoferul, și Germina izbucnesc în râs: personalul de pe ambulanță a scăpat targa cu sacul negru, iar trupul mortului s-a rostogolit pe asfaltul ud.
Leave a Reply