Bagaj. Ce cuvânt minunat!
A trecut ceva timp de când nu am mai postat pe blog în secțiunea despre diabet. Aveam în minte de mai mult timp un articol special, să-i spun așa, care să aibă ca temă bagajul unui pacient cu diabet zaharat tip 1.
Fotografie (sus) de Anca Zamfirescu – www.facebook.com/ancazamfirescuphotography/
Bineînțeles, ceea ce veți citi în cele ce urmează este o listă (incompletă) și reprezintă opinia mea – nu este o opinie medicală. Sunt doar câteva exemple de lucruri (medicamente, gustări și dispozitive medicale) care mie nu-mi lipsesc din bagaj (și geanta mea preferată) atunci când călătoresc cu trenul, autocarul sau mașina personală. Mă refer aici la zilele când călătoresc pe distanțe nu foarte lungi.
Nu este vorba despre acel bagaj din avion 🙂
Așa că în acest articol nu mă axez pe bagajul pentru călătoriile cu avionul. Nu vorbesc de bagaj de cală ori de “bagaj de mână”, ci de acel bagaj care nouă, pacienților cu diabet de tip 1 ne dă deseori bătăi de cap.
Cel puțin așa simt că este în cazul meu, pentru că de fiecare dată când știu că urmează să plec mă tem să nu uit ceva acasă.
Repet, nu este o listă exhaustivă. Este o listă ce poate fi modificată în funcție de nevoile fiecăruia dintre voi. Aici simțiți-vă liberi și libere să includeți ce vreți voi în bagajul vostru dacă sunteți pacienți cu diabet de tip 1. Și mai ales dacă știți că urmează să plecați într-o călătorie.
Thiossen (acid tioctic) – pentru că medicamentul acesta mi l-a prescris medicul diabetolog la debutul bolii, încă din 2021. Deci nu-mi lipsește bagaj.
Insulină Fiasp în geantă (așadar, 1 pen de Fiasp în geantă). Plus unul sau două penuri de rezervă Fiasp, în bagaj. În geanta termorezistentă, dacă e cazul, iar distanța de parcurs cu mașina este una foarte lungă. În borseta termorezistentă e musai să existe punga cu gel de la comgelator, mai ales dacă e vară.
Insulină Tresiba în geantă (așadar, iau cu mine 1 pen de Tresiba în geantă). De ce? Ca să am la mine tratamentul în situația în care iau cina în oraș ori mă prinde ora 22:00 într-un local sau în altă parte.
Deci nu las în camera de hotel acest pen). Plus unul sau două penuri de rezervă Tresiba, în bagaj. În aceeași borsetă termorezistentă, cum am detaliat mai sus.

De dorit (la modul ideal) este ca în camera de hotel ori în camera pensiunii să existe un minifrigider. Scopul lui este să vă ajute să păstrați la rece stilourile de insulină nefolosite.
Odată ce am desfăcut un pen și i-am fixat acul, nu îl mai păstrez la rece. Acest stilou injector îl voi ține asupra mea, cât mai la îndemână.
Ace pentru stiloul injector / pen (cât mai multe ace). Am în bagaj zeci de astfel de ace de rezervă pentru penurile mele de insulină – într-o punguță cu zip. Pe lângă ele, iau câteva ace în geanta mea (pe care o consider “bagajul de mână”).
Senzori de glicemie. La capitolul dispozitive medicale, de fiecare dată când plec undeva, departe de casă, pun în bagaj unul sau doi senzori Dexcom ONE+.
Procedez aș mai ales dacă știu că senzorul de pe braț de la momentul plecării urmează să „expire” în timp ce mă aflu departe de casă – fie în concediu, fie în team building, fie într-o tabără de scriere creativă.
Medicamentul pentru boala glandei tiroide – musai de luat în punguța cu medicamente. Am nevoie zilnic de comprimatele mele cu levotiroxină sodică.
Dischete demachiante (în plus față de cele pe care le folosesc pe ten) – pentru momentul “T zero” de înlocuire a senzorului vechi de pe braț cu unul nou.
Nu am șervețele îmbibate în alcool, dar înainte de aplicarea senzorului, spăl foarte bine zona cu apă călduță și săpun. A fost o situație când am dezinfectat cu alt tip de alcool, dar nu zic de care. 😁
Am și metode clasice în tolbă
Glucometrul clasic – în geanta mea de mână sau în bagaj, printre haine.
Bandelete de testare a glicemiei pentru glucometrul clasic. Înainte de plecare pun în bagaj o cutie nouă (nedesfăcută) cu bandelete. Motivația? Pentru situațiile (puțin probabile) când trebuie să măsor glicemia din deget ori dacă senzorul meu necesită calibrare.
De obicei, nu calibrez des senzorul, pentru că nu vreau să dau peste cap algoritmul, ideea este să îl las să se “obișnuiască” singur cu glicemia mea.
Mai am cu mine pliculețe de zahăr alb și zahăr brun (din cafenele și restaurante). Le pun în geantă înainte de plecare (dacă nu le am deja instalate acolo).
Desigur, pun câteva plicuri cu zahăr în buzunarele sacoului, hainei. Acestea sunt folosite doar în situațiile în care glicemia scade brusc. Le zic situații de urgență. Am pățit-o în niște concedii, iar pliculețele cu zahăr m-au salvat.
Spray-ul cu glucacon, de neprețuit
În geanta de mână păstrez întotdeauna un spray cu glucagon (cu administrare intranazală); este primit pe bază de prescripție medicală de la medic.
Așa că îi sunt foarte recunoscătoare doctoriței mele, pentru că datorită ei beneficiez de acest spray mic și discret cu glucagon (Baqsimi).
Repet: păstrez tot timpul în geantă un spray de felul ăsta, pentru a trata hipoglicemiile severe. Experiența mi-a arătat cât de util este la glicemii de sub 55 mg/dl.
Și tot din experiență am învățat care este nara aia “bună” în care să dau un puf din acest spray. Nara fără deviație de sept, nara unde nu spray-ul ăsta nu îmi cauzează dureri de cap. Nara unde, dacă îl folosesc, medicamentul nu mă face să lăcrimez după administrare. Este, literalmente, un spray cu glucagon care salvează vieți. 😇
Să includem și ceva dulce în bagaj!
În bagaj – sau, corect spus în cazul ăsta, în geanta elegantă de mână – am cutiuțe cu dextroză. Pun în geantă tot felul de tablete pe bază dextroză (cu aromele mele preferate). Pe astea le cumpăr de pe site-ul cgmdiabet.ro.
Păstrez în geanta de mână un plic sau două cu gel. Este genul de gel cu carbohidrați pe care îl folosesc sportivii ori cei care fac efort fizic intens, cum ar fi cicliștii. Le-am cumpărat din decathlon.ro. De obicei cumpăr gelul cu aromele mele preferate, vă las un exemplu aici: decathlon.ro.
În geanta de mână și în bagaj am grijă să includ și câteva gustări gluten free. De obicei aleg orez expandat de genul acesta www.freshful.ro. Bineînțeles, voi vă puteți lua în bagaj gustările preferate. Dacă nu vă place orezul expandat, treceți peste ideea asta. 🫣
Sugestia mea de aici are legătură cu faptul că am intoleranță la gluten. Din acest motiv sunt nevoită să am mai multă grijă atunci când îmi aleg gustările. Acestea trebuie să aibă scris le ambalaj “fără gluten”.
Cele două încărcătoare nu au cum să lipsească!
Încărcător pentru telefon – musai! Mai e nevoie de explicații suplimentare? E clar că nu aș vrea să rămân fără baterie și să nu-mi mai pot vedea valorile glucozei pe aplicația de mobil.
Și, desigur, iau în bagaj și un încărcător pentru receiverul senzorului de glicemie. De ce? Pentru că folosesc senzorul “legat” (conectat) atât la receiver, cât și la aplicația de mobil Dexcom ONE+.
Îmi place, deci, să fiu mai catolică decât Papa. Spun asta pentru că au fost situații în care aplicația de mobil pierdea legătura prin bluetooth cu senzorul de pe braț.
De exemplu, atunci când sunt în metrou și sunt înconjurată de mulți oameni conectați la căștile lor pe mobil, tot prin bluetooth.
Asta e o teorie de-ale mele, că prea multe dispozitive legate la bluetooth care mă încolțesc ar putea să-mi facă senzorul să se rătăcească. Nu există studii despre asta, e doar o observație personală. 😁
Panica de la început…
Ca atât despre bagajul meu, a rezultat o listă foarte lungă. Recunosc că la început, în anul 2021, în primele luni de diabet, aveam anxietatea la cote maxime (până la Lună, până la stele chiar!).
De ce? Pentru că mi-era extrem de teamă că aș putea uita acasă un lucru esențial pentru diabetul de tip 1.
Mi-era frică și că o să-mi pun singură viața în pericol în concedii, în team building, în prima mea tabără de scriere creativă (din vara lui 2021).
Între timp, m-am obișnuit cu ideea și cu boala. Am acceptat diabetul (companionul meu invizibil). Iar prin metoda trial–and-error, am descoperit ce obiecte de pe această listă funcționează în cazul meu. Adică atunci când vine vorba despre bagajul făcut înainte de plecare. Bineînțeles, bagajul nu este făcut pe grabă. 🙂
Sper să vă fie utilă lista mea și să vă inspire și pe voi, pe viitor!
Acesta nu este un material publicitar, este un articol pur informativ.

Leave a Reply