Praf pe uliță. Papucii mi se afundă în colb. E cald, e vară. Mamaia mă așteaptă în curte, pe patul de afară. Mă așez lângă ea, pe salteaua umplută cu paie. E tare. Vântul adie printre frunzele dudului, știu că mamaia a venit de la ai lu’ Țânțaru. Ea scoate din buzunarul șorțului de bucătărie câteva ciocolățele dreptunghiulare, ambalate individual. Întind palma și le primesc. Desfac prima ciocolățică, mi se topește pe limbă.
Unchiul Aurel iese pe prispă, îl gonește cu un zât! scurt pe motanul Vasile, cel tăiat pe burtă, pentru c-a fost prins într-un laț de un vecin. Dacă mai țin multă vreme ciocolatele în palmă, o să se topească. Sunt dulci, au gust de vacanță de vară și de rest dat de la magazin de tanti Carolina, nevasta lu’ Țânțaru, patronul. Îmi simt cerul gurii plin de dulceață, iar mamaie mă răsfață, mă lasă chiar să-l mângâi pe motanul Vasile.
După o vreme, ea intră-n tindă și se întoarce cu încă două ciocolățele, le-a luat de pe coliva de pe masă, au același gust, știu sigur de unde le-a cumpărat. Mama habar nu are că eu mănânc azi ciocolățele pe săturate, mai am trei în buzunarul rochiței cu floricele, le păstrez pentru mai târziu. La masa de seară nici n-o să-i spun mamei să-mi dea ceva dulce, pentru că am rezerva mea de ciocolățele primite de la unchiul Aurel și de la mamaia, o să fie secretul nostru, chiar dacă n-am avut niciodată curaj să-i spun lui mamaie că mie nu-mi place coliva. Dar știu că nu o să se supere pe mine.
Foto de alleksana: https://www.pexels.com/photo/chocolate-bars-on-a-white-surface-4113288/
Leave a Reply